salvate (d'aia!)

(din altă parte, din alte timpuri)

*****

Evil: paiul, ţapul, vaca

A fost odată un pai, care a intrat în ochi şi de atunci vederea a rămas deformată. Statisticienii anunţă că s-ar putea ca analizele şi deciziile să nu fie tocmai în regulă, din pricină de pai. Eforturile conjugate ale vlădicii şi opincii de a găsi metode de adaptare la realitatea strâmbă s-au dovedit ineficiente. Ca încă de la originile omului, se caută ţapi expiatori. Şi se găsesc!

exemple din ţară:
Dacă vedetuţele cu suferinţe de amor nu izbândesc în dregerea "situaţiei", Parchetul anchetează vrăjitoarele.
Dacă celebrităţile sărite de pe fix se sinucid, se bagă la puşcărie vânzătorii de pesticide, de cuie, sfoară şi săpun, impiegaţii şi arhitecţii clădirilor cu mai mult de un etaj.
Dacă vreo predicativă stă în calea carierei strălucite de diplomaţi a tinerelor speranţe, se taie salariile profesorilor.
Dacă bolnavii mor cu zile în spitale, se introduce asigurarea de sănătate obligatorie.
Dacă abandonul şcolar este justificat în vreun procent de consumul de droguri, se interzic drogurile clasice şi se lasă la liber oricare alte combinaţii de bălării ce ar putea scoate fum (merge şi rostopasca!).
Dacă există canale de televiziune care vor săltarea de preţuri pentru că sunt împotriva guvernului majorităţii, se taie difuzarea acestor canale şi se bagă serialul Dallas pe cele rămase.
Dacă în afară de oraşele mari nu mai există cinematografe, se interzice descărcarea de torrente.
Dacă scade natalitatea, toate (absolut toate) informaţiile către popor vor avea sexualitate explicită. Implicit (şi în progresie aritmetică), dacă reporterii şi realizatorii de emisiune sunt proşti, pentru rating se dezbracă.
Dacă femeile continuă să fie proaste şi bărbaţii continuă să fie mitocani, se încurajează căsătoriile homosexualilor.
Dacă numărul de copii abandonaţi copleşeşte sistemul, se acuză vehement Iisus Hristos şi se taie subvenţiile BOR. (Într-o vreme, până-n războiul lalelelor, se chemau olandezii.)
Dacă furtul şi minciuna se generalizează, oricine depăşeşte media capătă imunitate de om politic.
Dacă n-aveţi bani să vă plătiţi taxele, nu existaţi ca cetăţeni cu vreun drept (mai ales cu ăla universal, de vot - universal nu înseamnă valabil în România sau în Paşcani).
Dacă absolutismul şi dictatura sunt interzise prin Constituţie, se depolitizează Justiţia prin numirea prietenoşilor în vârful ierarhiei şi se modifică nedreapta Constituţie.

din aceeaşi categorie:
Dacă ICR nu promovează valori agreate de partidul majoritar, se dă pe mâna lui Marga care-l umple de prieteni pe principiul "dacă eu sunt bartai somitatea, m-am adunat cu cine mi-a semănat (fireşte, reciproca nu-i valabilă), da? gura! invidioşilor!"

deja clasică:
Dacă se trăieşte din ce în ce mai prost, mai mizerabil şi mai haotic, se dă vina pe Traian Băsescu.

şi ultima năzbâtie:
Dacă elevii beau de sting, se amendează cârciumarii.


ţapi mai cu bărbi din alte ţări mai cu moţ:
Dacă este nevoie de resurse naturale, homo homini, se atacă fără scrupule ţările deţinătoare (numite şi vaci de muls): fie prin propuneri neruşinate de exploatare, numite investiţii, care promit în schimb creştere economică şi progres (nu cunosc exemple de profit bilateral); fie prin intervenţii în forţă, războaie cu conotaţie politică (de eliberare de tiranie sau de apărare a democraţiei), invazie şi prădare a ţărilor cu resurse. Pentru mai multă culoare în justificarea acţiunilor de forţă, se invită la operaţiuni şi ţările aşa-zis rivale.
Dacă se doreşte lărgirea graniţelor şi anexarea de teritorii, homo homini, se invocă dreptul naţiei aşa-zis avansate de a coloniza şi extermina naţia aşa-zis înapoiată.
Dacă vreo personalitate se apucă să critice politica imperialistă şi nu poate fi acuzată imediat de trădare şi/sau senilitate, va fi discreditată de cum deschide gura prin răstălmăciri furibunde (cu cât mai flagrante, cu atât mai immortelles). Oricum, ea e de vină pentru că intenţiile profund umane ale imperialiştilor sunt recepţionate atât de ostil.
Dacă sistemul de sănătate devine o povară, se lasă nebunii în libertate şi se aşteaptă cu încredere un boom al comerţului cu arme.
Dacă producătorii de medicamente refuză (logic!) să furnizeze medicamente care însănătoşesc, se legiferează şi se încurajează consumul de extaz (narcotice, alcool, ocultisme).
Dacă din ce în ce mai groasa pătură a săracilor de la poalele zgârienorilor bogaţilor protestează la inegalitatea şanselor, li se explică ştiinţific, cu tabele şi statistici, că sunt săraci fiindcă sunt proşti, iar proştii n-au (ne)voie să se joace cu lucrurile de valoare că le strică.
Dacă deşteptăciunea e incompatibilă cu obedienţa, când balanţa bogaţi–culţi ameninţă să se răstoarne, se trece la răspândirea curentului anticultură (sloganul cartea nu ţine de foame), se discreditează prin toate mijloacele acumularea de cunoştinţe (savantul zdrenţăros şi ţicnit), se refuză educaţia (e bine cel mult să înveţi o meserie, totuna cu mai modernul îndemn "să te specializezi într-un domeniu profitabil"), se ridiculizează intelectualii. (Mai am aici un exemplu minunat din categoria faber mai presus de sapiens: cercetările de dragul cercetării, costisitoare şi magnifice tehnologii folosite la acumulare de date deocamdată de neînţeles, potop de informaţii adunate fără un obiectiv, un scop determinat în prealabil - se ripostează că atunci când ne va veni vreo idee, vom avea măcar arhive în care putem scotoci!)
Dacă a conduce un popor înseamnă a limita libertăţile indivizilor după o născocită şi impusă definiţie a dreptăţii (adică, dacă nu vrei "haos" şi selecţie naturală înseamnă să adopţi o formă sau alta de... totalitarism), când experimentele ajung, invariabil, la eşec social, se scoate din mânecă o gogoriţă (imigranţii, comuniştii, islamiştii) cu care se justifică menţinerea sistemului cu orice preţ - în cel mai rău caz, se acceptă amestecarea entuziastă a principiilor de funcţionare (capitalism democrat, socialism liberal), folosindu-se abundent prefixul "neo-", masa dubitativilor fiind invitată la contemplarea comparativă a ideologiilor (capitalism vs. comunism vs. imperialism vs. socialism).

barba cea mai creaţă:
Dacă lanţul slăbiciunilor e cam aşa civilizaţie = energie convenţională = încălzire globală = extincţie, atunci de vină e balega de vacă.

Caraghioslâcul cel mai mare e că, dacă spui că lumea a înnebunit, devii tu însuţi dobitoc obligat să ispăşeşti (criticat, izolat, reeducat, iar dacă tot putred de neîncredere rămâi, eliminat).
Mare grijă cum vă pitiţi neuronul! Mai bine spuneţi fără să clipiţi că efectul de seră e provocat de Joiane şi că preferaţi să deveniţi voi înşivă rumegători de legume modificate genetic şi de proteine injectabile, într-o turmă veselă, păzită de lupi vajnici.



*****



Insula din ziua de mâine

Am hartă, caut insulă.
Vă las pe voi să vă gândiţi de ce scoaterea nitam-nisam a programelor Discovery de la RDS e aproape simultană cu Legea audiovizualului promulgată pe şestache, când nu era CNA atent, în toiul campaniei de iarnă abrutizant politică.
Cât mai puteţi să gândiţi. O să ajungeţi să cereţi voie, să staţi la coadă cu lunile pentru o aprobare de gândit o oră.

Atenţie la ăia de aplaudă frenetic orice fantezie sado-maso a organelor şi organismelor tricolore găurite, socotind-o un act eroic de impunere a României ca autentică piatră în drum pentru năvala barbarilor de peste hotare.

Campania mă ajută nesperat. Îmi propusesem să strâng date ca să-mi demonstrez afirmaţia că există 2 Românii: una care vrea să meargă înainte, dar e oleacă bezmetică şi neconvinsă de rolul ei, şi una care vrea să stea sub plapuma plină de ploşniţe şi purici, râgâind mulţumită după fasolea cu cârnaţi udată de poşircă, fără să primească pe nimeni în casa ei. Nu mai e nevoie. Se numeşte campanie electorală 2012, are toate datele pe care ţi le-ai dori (nu că ţi-ai fi dorit vreodată să ajungi să vezi aşa ceva).

Casa românească devine imundă. Dacă nu participi la orgia burţilor pline şi-a minţilor strâmtorate, dacă nici nu vrei să mai cureţi borâtura în urma altora doar ca să-ţi faci aerul din jur mai respirabil, atunci e cazul să pleci. Ce te-ar putea reţine?

Românie, plai de dor - puţin zgâlţâită la şisturi şi arsă de cianuri, dar nu-i cazul să te îngrijorezi, n-a murit românul nici când au dat turcii şi tătarii (scuză-mă, S., aşa e o vorbă la noi). Doar îţi faci casă nouă, mai trainică (să reziste la cutremure de gradul 3-6), cu banii de la Partidul unic, sau nu-ţi mai faci casă deloc, îţi instalezi cortul cu "greva foamei" în Piaţa Universităţii.
A, şi nu bei apă, că-i otrăvită. Bei bere! Şi nu mănânci peşti, păsări, animale şi orice ar mai putea fi "cultivat" pe pământurile alea, ci iei nişte droguri naţionaliste şi patriotarde de la singura televiziune care te aduce la orgasm. Soma, îi zicea Huxley (dăştept englezoiu ăsta, pe bune!).

Apropo de dorul de mai sus şi de cheful meu de a-mi schimba coordonatele geografice:
mi se pare ultra ridicol că emigraţii se plâng de dorul de casă, de limbă, de prieteni.
HA!
Dorul de casă (în plus de ce-am zis deja) - nu prea înţeleg cum poţi să-ţi numeşti casă cutia de carton presat pe care ţi-o vinde statul sub titlul de garsonieră şi pentru care trebuie să plăteşti (dintr-o leafă medie pe economie pe ducă) vreo 3,5 vieţi de ticălos–bătrân–care–nu–mai–crapă–odată–virgulă–spre–ciuda–nepoţilor–care–jinduiesc–la–garsoniera–lui.
Sau coliba (unchiului Jiji) pe care ţi-o îndeşi între alte 2 colibe alăturate, la 2,5 metri distanţă (curte de 2,5 x 10 m? raiul pe ciment! başca gardul care trebuie să fie de zid înalt să nu te vadă vecinii când mănânci fasole cu cârnat, al dracu', a treia oară luna asta! - ei, "de ce să nu te vadă?", pentru că te pârăsc, a zis statul că a creat locurile de muncă pentru vecinii vigilenţi şi raportori). Colibă pe care, dacă e s-o meremetiseşti, mai pui vreo 50 de vieţi de lefegii medii.
Stai, bre, că poate ai ochi albaştri şi-ţi faci casă mândră, de se întoarce după soare, cu şchemyné, jacuzzi, hotă, şi panoramice în băi (mă laşi?). Dar tu n-ai să apuci să-i vezi rotaţia, fiindcă vei munci zi-solară, decât duminica şi de sărbători (ei, lasă, că astea vor fi multe! vor fi dublate! cui nu le plac?). Pe scurt, un purcoi de bani pentru un pat de dormit noaptea.
Inteligent proiect de viaţă! Smart & Smârc

L-aş putea numi complexul limaxului. Limaxul, invidios pe încochiliatul nativ, se ascunde între foile de varză, stă acolo înghesuit, fără aer, în putoarea de varză, mănâncă din pereţi (cică amenajează, sporeşte confortul), se culcă un' se şi cacă, home sweet home, şi naşte pui vii, roz, mucilaginoşi, mulţi şi cu aceleaşi apucături. Scoate-l la lumină şi l-ai nenorocit! O să stea în mijlocul potecii, lamentându-se, până îl vede prima mierlă sau nu-l vede prima talpă.

Dorul de limbă? Dulcea limbă? E-he, să fiu eu nomadă, dacă mi s-ar putea face vreodată dor de limba României din 2012! Ca una a cărei cocioabă e încă plină de cărţi din Epoca de Aur, mă puteţi crede că limba de-acum e muuult mai tare decât lemnul.

Dorul de prieteni e permanent, cu sau fără viză de paşaport, deci nu se pune. De unde şi expresiile "prieten vechi", "prieten pe care nu l-am mai văzut de... nici nu mai ştiu când".

Bun, deci am stabilit, plec. Unde? Sunt om conştiincios (pardon, am mai hotărât o dată că nu sunt om, sunt femeie şi femeia nu e om, clar) şi-mi fac temele. Dacă spun numele unei ţări, încep să caut date despre ţara în miră. Nu staţi cu sufletul la gură, că n-o să vă spun ce-am aflat acuma
(e ditamai materialul, bun de curs la facultate cu F, de turnee de lectură pe minim 10 ani).
Concluzia a fost că vreau pe o insulă. De insule nu ştiu nimic. Insularitatea mi-a displăcut (nu se potrivea cu mirajul nomadului, cu dorinţa de a trece prin viaţă care m-a animat până de curând). Dar mi-e că dacă nu plec eu, voluntar, pe o insulă, mă vor insulariza loco românii vajnici, românaşii şi românoizii, cât de curând.

Şi, pentru că îmi place de ani, "de nici nu mai ştiu când" piesa asta
(dacă o switch-iţi pe youtube, aveţi şi versurile dădăsupt)



Sunt recunoscătoare că am avut ocazia să-mi plimb ochii minţii prin lume înainte să taie ei toate connections-urile, să le taie ca să... pentru o mai bună viermuială internă? Oxiuri. Tenii. Giardia. Şi reclame tv. Şi really bombastic, ce bine e în sac de plastic. Şi alte enormităţi, că nu ştiu de ce îl acuzau numai pe Ceaşcă de megalomanie, când tot românul e megaloman. Totul la el e amplificat monstruos. Şi tupeul. Şi prostia. Totul.

Temă pentru mine acasă:
În bătălia dintre Darwin şi Freud se pare că va câştiga (iar) idolul turmelor. Animalele asemenea au dobândit supremaţie (iar) în faţa ierarhizării instincte-gândire-conştiinţă-supraconştiinţă (spiritualitate). Totul trece prin stomac (iar). Îmi plăcea mai mult când totul se reducea la sex.
Reducţionismul meu: vreau să emigrez pe o insulă până pe 21.12. Să prind sfârşitul lumii departe de lume. Dac-o fi să se sfârşească. Dacă nu, mă tem c-o să continue, ceea ce e mai nasol.

So, how does it feel?



*****



Agricola pulcher

În urmă cu vreo câţiva ani, într-un moment de impas, mi-am spus că eu de foame n-o să mor, fiindcă de m-o încolţi, o să mă duc la ţară, unde-o să cultiv legume şi-o să cresc găini şi gâşte (că la altceva nu mă pricep). Am moştenire de la tata o cocioabă care stă să cadă şi nişte pământ pe coclaurii din jurul satului, pe undeva prin judeţul Buzău.
Acuma, fiind iar făcută KO de barosanii editurilor, cum am povestit pe blogul ălălalt, m-a bântuit o clipă visul pastoral, ba mă gândeam chiar să mă interesez de accesarea fondurilor europene pentru zonele defavorizate... Fiindcă "ţara" mea e defavorizată rău. De ploaie. Mai exact, de lipsa ei. Seceta acolo ţine cu anii şi în pământul ăla, lutos şi sărat, chiar nu creşte nici fir de iarbă dacă nu-l uzi cu mâna ta. Mă şi vedeam urcând dealul cu sacaua să ud fasolea.
Şi mă apucase, aşa, un oarecare amok, până când am dat de clipanul ăsta de mai jos, care m-a înveselit definitiv. Mai ales versurile.



Agricultură, hă?
Deci, dacă tot am pus o dată mâna pe carte, rămân la ce mă bunghesc cât de cât.