I thought he was my knight in shining armor. Turns out he was just a retard in aluminium foil.

joi, 31 ianuarie 2013

dimineţi la apus

Fumez. Pe balcon, că sunt singurul membru al familiei într-ăst fel vicios. E dimineaţă şi sunt ameţită de oboseală după o noapte de muncă. Dar mai am de tras.
Privesc cerul. Plafon, spart, de nori plumburii. Blocul are vedere spre apus. Apusul e roz.
În zori, apusu-i purpuriu, scandez eu şi mă binedispun.
Pentru că este, nu purpuriu, ci roz-trandafiriu de-a dreptul. Şi îmi aduc aminte de Jerome K. Jerome (They and I sau Eu şi ai mei) şi de "faza" cu răsăritul la apus, "fază" la care am făcut criză de râs şi la care râd nestăpânit şi când mi-aduc aminte, ca un puştan prost de generală.
E grozav să-ţi începi ziua râzând. Chiar dacă vine după o noapte nedormită. Sau mai ales când.
E bună dimineaţa, lume!

luni, 21 ianuarie 2013

Damblaua estetică

Aveam în faţa blocului doi salcâmi şi un... copac înrudit cu salcia, care îngălbenea frumos toamna. Trotuarul lat (15 m), o palmă de verdeaţă la mijloc, şi ăştia trei... groaznic de inestetici. Stufoşi, se umpleau de flori mirositoare şi albine în iunie, colcăiau tot anul de vrăbii, piţigoi şi guguştiuci (chiar aşa, într-o vreme erau şi ciocănitori, unde-or fi şters-o?), făceau un dram de umbră rară în zilele toride, umbră în care se adunau mamele cu cărucioare, ce să mai... o oroare.
Azi sunt trei cioate estetice, perfect descărnate de orice ramură subţire, foarte asemănători cu minunaţii stâlpi cenuşii de pe marginea drumului - altă viaţă! Simţi şi tu, ca omul, izul de beton încins, ţi se înfierbântă şi ţie balconul până la topire, vara, îţi vuieşte şi ţie vântul în ferestre când e furtună, îţi mai intră şi ţie praful drumului în casă!
Şi ai viziune largă, dom'le, până la hiperbolicul acoperiş maro-constipat, teribil de estetic, al restaurantului de vizavi şi până la mai grozavele bloculeţe pătrăţoase de, pardon, ţigani, din spatele lui. Vă daţi seama, dac-ar ninge, cum aş putea vedea acum zăpada pe zecile de sârme şi cabluri dintre stâlpii drumului, şi de pe o parte, şi de pe cealaltă - o feerie.
Sunt absolut fericită în lumea armonioasă creată de Primărie. Anul trecut, n-am fost atât de fericită, că tăiaseră numai ramurile de sub cinci metri de la sol, făcând copacii ca nişte umbrele supradimensionate. Dar acum! cu crăcanele astea... Gallows Pole (Hangman, hangman, hold it a little while, Think I see my friends coming, Riding a many mile... a-a-aaa, a-a-aaa).
Nu ni se repartizează şi binocluri? Parcă nu văd foarte bine cum se dezbracă vecina de la doi, din blocul de peste drum, nici cum borăsc/sepşă interlopii beţi pe lângă gardul megabombei cu taraf.
Nu-i prima oară când nu înţeleg "jaful" în tot ce-i verde (ce credeaţi, că picii de pe marginea drumului, de nici doi metri înălţime, scapă neestetizaţi de drujbă? - eroare! totul este apocaliptic transformat în capodopere de artă minimalistă). Dar mă bucur că s-a terminat cu ciripitul, piuitul, zumzăitul şi uguitul, şi pot desluşi clar claxoane, zbierete, hămăituri, forfota profund citadină a cirezilor agreste.
Ceea ce, din pură insensibilitate la frumos generalizat, nu vă doresc şi vouă.

Mm, uite aici. Deci se poate, da?