E drept că mă plictiseşte să urmăresc până la capăt argumentele oricărei teorii a conspiraţiei. De regulă ascult puţin, să zicem că probez proverbul "Nu iese fum fără foc", dar dacă intervine, şi intervine!, prea mult patos, fuga de idei, saltul de la Prefectură la, casc şi spun "îmhm" până se termină asaltul asupra urechilor mele. Pe de altă parte, însă, mă stârnesc subiectele-tabu, bezna îndârjită cu care se răspunde unor întrebări de bun-simţ sau, mai rău, agresiunea cu care eşti trimis la plimbare şi taxat fie drept "necuviincios", fie drept "intoxicat de teorii ale conspiraţiei".
Cerc vicios, pe cuvânt!
Numai că de când mă ştiu am fost tentată să ies din cerc, măcar un pas, ca să "văd" mai bine (am mai spus că sunt mioapă?). Probabil din intuiţia că dacă stai prea mult în cerc, ameţeşti şi uiţi de verticalitate.?.
Probabil din curiozitatea românului care, dacă la un moment dat vecinul şi prietenul lui bun, pe care-l ştie din leagăn, îşi face un gard ulucă lângă ulucă, el scobeşte cu burghiul o găurică mică - să se uite. Scobeşte cu melancolie, nu cu răutate. Cu neîncrederea lui genetică în adevărul spuselor altora. Scobeşte oftând, nu râzând de plăcerea iscodirii (aia vine pe urmă, din îndelungată practică, şi vine fără să mai plece). Dar scobeşte, nu se duce să bată la poarta vecinului şi să-l întrebe direct "ce mai faci?" Hai să numim curiozitatea asta "efectul mărului" - ăla primordial, da.
Nu pot să mă abţin şi-o să scriu două cuvinte şi despre pisica moartă (curiosity kills...)
Eu dau găuri cu burghiul ori de câte ori. De regulă, când am de-a face cu oameni. Omul ţi se prezintă cu masca lui de-acasă, aia la care lucrează în fiecare zi s-o perfecţioneze. Dacă eşti colecţionar de măşti, te bucuri. Dacă ai muşcat din măr, dai o gaură cu burghiul în masca lui şi încerci să te uiţi. La el. La ce-i dedesubt.
Poţi avea surprize de proporţii. Descoperi orice, de la la putreziciune, la nimic.
Dar, vorba românului de pe urmă, măcar ştii pe ce pământ calci.
Când m-am sfiit să mă uit peste gard, când mi s-a făcut lehamite să văd bube peste bube şi am riscat să mănânc pasărea care zboară, când am încercat să stau cuminte în cerc, dacă tot am nimerit într-unul... am furat-o. Urât.
Concluzia? M-am hotărât să dau găuri, că-i mai sigur. Şi dacă moare mâţa ce? Îmi ajunge consideraţia faţă de mine care mă opreşte să ies în stradă şi să urlu "Băă, lumeee, ia-n ascultă să-ţi spui ce văzui!" (orice delincvent are onoarea lui!)Dacă sunt întrebată ce-am văzut, răspund. Dar nu sunt. Numai că mie mi-e mai bine niţel dacă ştiu, chiar dacă nu se schimbă peisajul, că aia de colo e piatră, aia de lângă ea e baltă şi deasupra e cerul. Am alt curaj pentru paşii de mâine.
Acum revin la teoria conspiraţiei şi la tabu. Una dintre metodele Propagandei de a anihila zvonurile, leaks-urile, era să le brodeze şi să le ajute să curgă, pentru a servi apoi cheia dorită. Adică.
Se ia un adevăr scăpat din greşeală (din intenţia unui... rău intenţionat sau din neatenţia celor care trebuia să vegheze să nu scape), i se adaugă elemente SF, cu cât mai grosolane, cu atât mai pofticios digerate de auditoriu, şi se stă apoi cu mâinile în sân, urmărind evoluţia cercurilor apei până la mal. La mal, faptele ajung atât de deformate, încât majoritatea lumii cu neuron e tentată să râdă şi să spună "altă teorie a conspiraţiei!". Tot neuronalii, în loc să sape pe fir, preferă să aleagă cea mai simplă explicaţie. Şi-aici intervine geniala Propagandă, care le serveşte "cheia" care-i convine, iar ei o cred cu grăbire, fiindcă altă alternativă nu au decât zvonurile sfruntate.
Cazul Karl May. Citeşti Winnetou, fiindcă şi mă-ta a citit Winnetou, şi bunică-ta a citit Winnetou, fiindcă şi profa ta iubită şi dăşteaptă ţi-a recomandat Winnetou, mai vezi şi vreo două ecranizări şi gata! Eşti expert în apaşi. Ba chiar, mânat de entuziasmul postlectură, poţi face cu ochii închişi şi portretul autorului, subliniind, la fiecare doi timpi, cât de bun cunoscător într-ale apaşilor era el. Este clar că ai cu cine vorbi - sunt enorm de mulţi experţi în apaşi care au citit, fireşte, Winnetou.
Cred că numai nemţii şi apaşii clipesc des când le spui de Karl May. Mă rog, de apaşi a scăpat lumea, aşa că mitul rămâne valabil în toată zona non-nemţească. Poate dacă nemţii n-ar fi vorbit imposibila germană, ci o engleză acolo, mai omenească, s-ar mai fi trezit unii... Sau dacă nemţii n-ar fi fost nemţi, adică să înceapă să desconsidere "fenomenul May" din faşă, dacă nemţii n-ar fi fost atât de mulţi şi de greu de dus cu preşuri simbadeşti, dacă nemţii n-ar fi emigrat în masă în America unde să vadă cu ochii lor, dacă numai un judecător de pace obscur ar fi ştiut altfel povestea lui May, dacă May ar fi avut prieteni puternici şi influenţi... ar fi fost eroul apaşilor cu statuie în Piaţa Constituţiei. Poate ar fi luat şi Nobelul?
Şi cu tot nemţii cei vigilenţi, chiar şi-n secolul informaţiei la doar un click distanţă, e oribil de mare numărul celor care susţin că ştiu totul despre apaşi fiindcă au citit Karl May.
Vreau să spun că e oribil de lejer să înghiţi găluştile pe care ţi le servesc nişte isteţi, doar pentru că sunt bine prezentate.
Când e vorba doar despre literatură, să zicem că nu-i aşa de grav. Literatură înseamnă ficţiune, nu? Invenţie, creaţie, extra-ordinar. Deşi, după Mihail Sebastian am un gust amar când mă gândesc la Camil Petrescu, iar după Saul Bellow, când mă gândesc la Eliade. (Curios, şi Sebastian şi Bellow sunt evrei!)
Lumea "bună" americană a căzut pe spate când Styron i-a servit o poveste lacrimogenă despre suferinţele de la Auschwitz (cu toate că schizomanul sudist n-a pus piciorul în lagăr, nici măcar când a stat în Europa. Ce-i trebuia, nu? Imaginaţia n-are nevoie de documentare. Nici Karl May n-a avut... Aceeaşi lume îl trâmbiţa pe Elie Wiesel ca o revelaţie. Să mai spun că Wiesel e de origine română? Băă, păi ar trebui să fiu mândră că am un premiant de Nobel, care a suferit la Auschwitz, la 16 anişori, da’ n-a murit, special ca să dea cu tifla peste 20 (!) de ani (şi de-atunci încolo încontinuu) tuturor "duşmanilor" Holocaustului.
NU vreau să spun că Holocaustul n-a existat, că n-a fost o clamitate, că naziştii erau băieţi buni, mai patrioţi aşa, de felul lor, dar gentlemeni; NU vreau să spun că lagărele au fost tabere de recreere sau staţiuni balneo pentru reumatici... Nici pe departe!
Vreau să spun doar că Războiul este cea mai cumplită faţă a dezumanizării pe care oamenii tot încearcă să şi-o ascundă sub masca "dreptăţii". Pentru mine, istoria e un thriller care-l face pe St. King un biet elev de clasa a 2-a.
Dar, fiindcă am făcut o gaură cu burghiul, nu pot să nu dau "dreptate", măcar într-un singur punct, unuia dintre detractorii Holocaustului: dacă la sfârşitul Războiului 2 erau 100.000 de supravieţuitori ai lagărelor, adică martori oculari ai genocidului, peste 20-30 de ani numărul lor crescuse la 1,5 milioane. Şi continuă să crească.
Şi mă enervează că accesul la documentele "contra" e imposibil de greu. Şi mă enervează aplombul celor care-ţi prezintă romane, piese de teatru sau desene drept dovezi irefutabile - vezi bine, că se grăbesc să le în-Nobeleze pe bandă rulantă -, dovezi pe care ori le aprobi, ori eşti un antisemit de cea mai joasă speţă.
"Ironically, it is a very favorable sign for the future of Holocaust revisionism that most of the Western power elites refuse to debate the Holocaust revisionists, but only resort to name calling, threats of career destruction and jail sentences. It suggests to the world that Holocaust revisionism cannot be defeated with evidence and reason. The opponents of revisionism are intellectually impotent, and they cannot defeat revisionism with facts, evidence and logic. The "Holocaust" is a weak and flimsy ideology that needs special laws, threats of career destruction and jail sentences to protect it."
Şi pentru că am muşcat din măr, o să continui să dau găuri şi să mă uit. Ce-i aşa de rău dacă asculţi şi celelalte voci? Ce-i aşa de rău dacă tragi tu singur concluziile? Cui i-e frică de Virginia Big Bad Woolf?
Adică:
Gândul că eşti posesor de neuron, dar alegi calea uşoară a motivaţiei superficiale, motivaţia minusculă valabilă doar pentru amărâta ta de viaţă, "de ce să mă intereseze pe mine? ce-am eu cu evreii? sunt băieţi deştepţi şi-mi plac filmele lor", mă scoate din sărite.
Poate pentru că asta am urât în comunism - că mi se săpa un şanţ, na, curgi p-aci! şi atât. N-aveam voie nici să întreb în minte "de ce?".
Abundenţa de informaţii de acum poate fi aiuritoare, dar dacă pentru un film de 2 parale, însă cu efecte cool, eşti dispus sa pierzi 2 ore minim, de ce te vaiţi că ai de cernut până găseşti "ceva" care să merite atenţia?
Istoria urlă să se rescrie. Apar mereu "noi" dovezi care spun altfel decât s-a crezut până acum.
Nu e permis să stai în plin câmp cu ochii închişi, sperând ca pe tine să nu te ude ploaia.
Nu e permis un argument de genul "nu înţeleg politica, toţi sunt hoţi, nu votez cu niciunul, stau acasă".
Cine mărul meu te ţine să nu te interesezi, să nu cerni din mulţimea de aberaţii informaţia care-ţi trebuie? Mă sufocă argumentul "nu vreau să am de-a face, eu îmi văd de viaţa mea" - pe ce lume trăiesc oamenii ăştia, pe bune? Ce "viaţă" trăiesc? Aia e viaţă? Îi mai şi admiră pe nu-ş care scriitor, pe nu-ş care realizator-creator (de literatură, muzică, filme s.a.m.d.), susţin că îi înţeleg, îi simt, îi plac, dar refuză să creadă că ăia d-aia au fost "geniali", de-au ajuns să fie citiţi de ei, pentru că au fost bine ancoraţi în lumea şi în timpul lor.
Frunze. Azi sunt. Mâine flutură în vânt. Poimâine nu mai sunt. Vai, ce bine, ce plin au trăit.
Poate că n-aş muri aşa de oftică, dacă pe cei care votează acum i-ar interesa politica. Sau adevărul. Sau istoria. Şi dacă n-aş fi convinsă că Păpuşarii exact pe asta mizează: pe indiferenţa unora şi pe ignoranţa celor mulţi. Şi nu greşesc, fir-ar! Merg la sigur.
Şi dacă nu te colectivizează prin convingere, te colectivizează prin numărul colectiviştilor din jurul tău, care or să se uite urât (în cel mai bun caz) la tine, or să te clasifice drept "excentric" şi, dacă sigur nu eşti periculos, drept "caraghios". Cine-şi bate capul cu caraghioşii? Or să-ţi servească afectaţi "Vorbesc şi ei ca să nu tacă", "Câinii latră, caravana trece" şi alte mii de exemple de aroganţă şi sfidare.
Epoca aroganţei şi a sfidării în lumea dezaxaţilor.
Asta-i.
Big Brother, moşule, ai ceva de zis? Norocul tău e că eu fac parte din categoria "şi altele", a caraghioşilor, cum spuneam, pe care nu-i ascultă nimeni. Doar tu...
