Intuiţia îmi urlă: Fugi! Eu răspund, cu glas decolorat: Desigur, domnule. Scrijelesc, în carneţelul de pe genunchi. De sub a cincisprezecea lamă de lambriu se poticneşte la vedere un greiere. Lumina îl găseşte prin perdea şi se cabrează, se strânge toată într-un punct pe elitra dreaptă, cea neagră ca taina, sare, se întoarce şi-l loveşte glonţ. Ricoşează în mijlocul covorului şi se risipeşte în bălţi mici. Câţiva stropi aurii ajung pe vârful bine lustruit al pantofului. Atât, poţi să pleci. Mă uit la greierele împuşcat. Artistic, cade mort. Cu ochii-n lacrimi, nu zăresc mâna stingând plictisită ţigara în scrumiera de lux. Cu monogramă. Toată cuşca asta e o monogramă. Ştiu că urmez eu, în colimator. Razele de pe linia întâi îmi rânjesc pieziş. Încerc un pas tremurat spre uşă. Nimic. Un al doilea, mai spăimos. O să mă prindă. Să nu uiţi, sună-l acum! – Desigur, domnule, îngaim şi-mi mişc piciorul stâng, la rând. Lumina mă pândeşte cu ochi de vulpe amuzată. Al treilea pas. Ei, ţi-am spus! M-a ajuns. Năvalnica poftă de viaţă mă ridică în zbor, purtându-mă mai sus, mai departe, la începutul norilor, la capul verii. Ce alb e nisipul! All things move toward their end. Joy in name only. Iubesc. N-apuc să mă bucur, îmi pierd toate amintirile. Rămân zbor. Minutarul e la locul exact – zbor –, secundarul se apropie – zbor – de ora 12.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu